Asociaţia MOVCA va beneficia, în perioada decembrie 2021-iunie 2022, alături de Incubatorul de afaceri agroalimentare Katalyst Kitchens şi SRL Agrobiznes, de asistenţă axată pe dezvoltarea capacităţilor organizaţionale, oferită în cadrul programului USAID „Farmer-to-Farmer”, implementat de CNFA Moldova.

Asistenţa va fi acordată de o companie autohtonă angajată prin contract în urma unei evaluări a capacităţilor efectuate recent şi în baza recomandărilor elaborate în urma acesteia.

Serviciile de dezvoltare organizaţională vor consta în elaborarea pentru fiecare beneficiar în parte a câte un manual în domeniul resurselor umane, o politică a deplasărilor de serviciu, un model de raport pentru consultanţii contractaţi, precum şi un sistem de monitorizare şi evaluare. 

Asistenţa va mai include crearea unor sisteme de politici şi proceduri pentru efectuarea angajărilor, inclusiv de voluntari, şi identificarea celor mai bune practici în domeniul serviciilor oferite de fiecare beneficiar.

Totodată, cele trei entităţi vor fi asistate în întocmirea unor coduri de etică profesională, gestionarea fluxurilor de informaţie şi schimburilor de date, elaborarea unor modele de contracte utilizate de cele trei organizaţii, precum şi alte documente.

Leave a Reply

Your email address will not be published.